Scoica japoneză de nisip
Ruditapes philippinarum
(VIIe) Marea Mânecii de Vest, (VIIIa) Golful Gascogne - Nord, (VIIIb) Golful Gasconiei - Central
Zone de pescuit
Sălbatic
Origine
4 cm
Dimensiune minima
Descriere
Conform reglementărilor în vigoare.
Coaja sa are o formă ovală, alungită, cu nervuri radiale și striuri concentrice foarte pronunțate, ceea ce îi conferă un aspect de „plasă” sau de „grilaj” (de unde și denumirea de „carpet shell”). Culoarea sa este extrem de variabilă. Suprafața exterioară poate fi gri, bej, gălbuie sau maro, adesea ornamentată cu motive geometrice, pete sau linii întrerupte mai închise la culoare. Fața internă este, în general, albă, cu o nuanță violetă la marginea posterioară. Sifonii săi (folosiți pentru filtrarea apei) sunt uniți pe cea mai mare parte a lungimii lor, ceea ce o deosebește de scoica europeană (Ruditapes decussatus), ale cărei sifoni sunt separați. Dimensiunea obișnuită este cuprinsă între 4 și 5 cm, dar poate ajunge la 8 cm. Este un organism filtrator care se hrănește cu fitoplancton și cu materii organice în suspensie.
Coaja sa are o formă ovală, alungită, cu nervuri radiale și striuri concentrice foarte pronunțate, ceea ce îi conferă un aspect de „plasă” sau de „grilaj” (de unde și denumirea de „carpet shell”). Culoarea sa este extrem de variabilă. Suprafața exterioară poate fi gri, bej, gălbuie sau maro, adesea ornamentată cu motive geometrice, pete sau linii întrerupte mai închise la culoare. Fața internă este, în general, albă, cu o nuanță violetă la marginea posterioară. Sifonii săi (folosiți pentru filtrarea apei) sunt uniți pe cea mai mare parte a lungimii lor, ceea ce o deosebește de scoica europeană (Ruditapes decussatus), ale cărei sifoni sunt separați. Dimensiunea obișnuită este cuprinsă între 4 și 5 cm, dar poate ajunge la 8 cm. Este un organism filtrator care se hrănește cu fitoplancton și cu materii organice în suspensie.
Habitat
Specie bentonică care trăiește îngropată în sediment (endofaună). Se întâlnește în principal în zona intertidală (zona de oscilație a mareelor) și în apele de coastă puțin adânci, de obicei până la 10 metri adâncime. Preferă fundurile nisipoase-mâloase, pietrișul sau sedimentele afane. Este capabilă să tolereze variații importante de salinitate (euryhalină), ceea ce îi permite să se dezvolte în lagune și estuare.
Distributie
Este o specie originară din Pacific, care a devenit însă cosmopolită în urma introducerilor intenționate sau accidentale. Origine: Pacificul de Vest (Japonia, Coreea, Filipine, China). Introducere în America: Coasta de Vest a Americii de Nord (de la Columbia Britanică până în California). Introducere în Europa: Introdusă în anii 1970 pentru acvacultură (Franța, Italia, Spania, Regatul Unit). S-a naturalizat și a înlocuit adesea scoica autohtonă, în special în Marea Adriatică (Laguna Veneției) și pe litoralul atlantic al Franței.