Mr.Goodfish 3.0: Crearea în comun a unor soluții pentru un consum durabil al produselor din pește și fructe de mare 

În continuarea inițiativei Mr.Goodfish, Mr.Goodfish 3.0 își propune să sensibilizeze publicul cu privire la consumul responsabil de produse din mediul marin, din apele dulci și din acvacultură, prin îmbunătățirea și dezvoltarea aplicației Mr.Goodfish în cadrul unei campanii de sensibilizare la nivelul UE.  

Aplicația va face parte dintr-un ecosistem de instrumente și activități care vor fi create în colaborare de către părțile interesate în trei locații-pilot și preluate în două locații de replicare, fiecare reprezentând până la două dintre următoarele principale bazine maritime sau de apă dulce europene: Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Nordului și Canalul Mânecii, Marea Baltică, Oceanul Arctic, Marea Neagră și fluviul Dunărea.  

Proiectul este finanțat în cadrul programului de cercetare și inovare al Uniunii Europene „Orizont Europa” și al misiunii UE „Restaurarea oceanelor și a apelor noastre”, care vizează protejarea și refacerea sănătății oceanelor și a apelor dulci europene prin cercetare și inovare, implicarea cetățenilor și investiții în economia albastră, cu un obiectiv stabilit pentru 2030. Mr.Goodfish 3.0 se bazează, de asemenea, pe alte inițiative bine consolidate, precum campania #TasteTheOcean a Uniunii Europene. 

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene sau al Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA). Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi trase la răspundere în acest sens.